Lipsa constantă a precipitaţiilor şi nerespectarea măsurilor de prevenire au condus la creşterea semnificativă a incendiilor la vegetaţia uscată şi fondul forestier.
Astfel, de la începutul acestui an, au fost înregistrate 9.848 arderi necontrolate, 1.162 dintre acestea generând pagube şi la gospodăriile populaţiei. Urmările acestor incendii au fost deosebit de grave, pentru că, pe lângă pagube materiale importante, trei persoane au decedat şi şase au fost rănite.
Numai în ultimele 48 de ore, structurile operative ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit la 174 de arderi necontrolate, ce au afectat sute de hectare de vegetaţie uscată, păşune alpină şi litieră de pădure. Cele mai multe intervenţii au fost în judeţele Alba, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Maramureş, Sibiu şi Vâlcea.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni în vederea respectării măsurilor specifice de prevenire a incendiilor:
1. Arderea se va realiza numai pe timp de zi, în condiţii meteorologice fără vânt;
2. La arderea miriştilor:
3. La arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
4. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se efectuează numai pe baza permisului de lucru cu foc, emis prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, în locurile special amenajate, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă;
5. Primarii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa cetăţenilor prevederile generale şi specifice ce trebuie să fie respectate când execută arderi de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale şi, totodată, să urmărească aplicarea acestora;
6. În pădure, fumatul şi focul deschis sunt strict interzise, cu excepţia locurilor special amenajate în acest sens;
7. Deţinătorii de păduri, a căror incendiere poate pune în pericol populaţia şi bunurile sale materiale, obiectivele sociale şi capacităţile productive sau pot aduce prejudicii mediului, sunt obligaţi să ia măsuri apărare împotriva incendiilor şi să se doteze cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, indiferent de titularul de proprietate;
8. Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi în limitele fondului forestier de stat sau privat au obligaţia dotării cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor şi instruirii personalului.
Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 – 2500 de lei !
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IGSU